IOAN PINTEA

IOAN PINTEA

IOAN PINTEA (n. 26.10.1961, Runcu-Salvei, Bistrița-Năsăud) a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Preot paroh la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița. Redactor-șef al revistei Mișcarea literară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat volume de poezie: Frigul și frica (Editura Dacia, 1992), Mormântul gol (Editura Dacia, 1999), Grădina lui Ion (Editura Aletheia, 2000), Casa Teslarului (Editura Cartea Românească, 2009), 50. Poeme alese (Editura Eikon, 2011), Melci aborigeni (Editura Charmides, 2013), Față către față (Editura Cartier, 2019), Cele mai frumoase poezii (Editura Hertzog, 2021) și eseuri, jurnale, convorbiri: Primejdia mărturisirii (convorbiri cu N. Steinhardt, Editura Dacia, 1993-1998; Editura Humanitas, 2006; Editura Polirom, 2009), Însoțiri în Turnul Babel (eseuri și dialoguri) (Editura Omniscop, 1995), Bucuria întrebării. Părintele Stăniloaie în dialog cu Ioan Pintea (Editura Aletheia, 2002), Admirații ortodoxe (eseuri teologice și literare) (Editura Limes, 2003), Mic jurnal discontinuu. Însemnările unui preot de țară (Editura Eikon, 2005), Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt (Editura Paralela 45, 2007), Proximități și mărturisiri (Editura Cartea Românească, 2012).

Este autorul Slujbei de canonizare a Cuviosului Pahomie de la Gledin (2006) și a Slujbei de canonizare a Sfinților Martiri Năsăudeni (2007).

A editat, prefațat și îngrijit o mare parte din opera lui N. Steinhardt: Dăruind vei dobândi (Editura Dacia, 1994), Călătoria unui fiu risipitor (Editura Adonai, 1995), Ispita lecturii (Editura Dacia, 2000), Pledoarie pentru literatură nobilă și sentimentală (împreună cu Radu Săplăcan; Editura Cronica, 2001, 2003), Eu însumi și alți câțiva (eseuri noi și vechi) (Editura Dacia, 2001), Eseu romanțat asupra neizbânzii (Editura Timpul, 2003), Cuvinte de credință (Editura Humanitas, 2006).

Prezent într-o serie de antologii de poezie și eseu. A realizat un număr semnificativ de ediții/publicații/antologii din George Coșbuc, Petru Cârdu, Grigore Pletosu, Nicolae Manolescu, Ioan Alexandru, Ion Moldoveanu etc.

Poezii traduse în franceză, engleză, italiană, germană și maghiară.

 

ROMANIA